PER ASPERA AD ASTRA
pe căi anevoioase, spre stele

vineri, 13 martie 2015

Lansare proiect Opening Opportunities - Sibiu, 2015

Vineri, 20 martie 2015, la orele 10:00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene ASTRA (corp B, et. 5) va avea loc lansarea proiectului Opening Opportunities, un proiect educațional de mentorat de carieră pentru elevi de liceu, creat de Asociația TechSoup în cadrul programului global Microsoft YouthSpark, derulat în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România – ANBPR și programul Biblionet România.



Programul este la ediția a doua și se desfășoară simultan, în perioada martie – august 2015, în 14 localități din România - București, Buzău, Brașov, Cluj-Napoca, Focșani, Iași, Onești, Oradea, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Târgu Jiu, Timișoara și Sibiu – prin facilitarea și coordonarea locală a bibliotecilor județene și municipale membre ANBPR și Biblionet, care sunt partenerii locali ai proiectului.
La ediția pilot din 2013-2014 au participat aproape 1600 de elevi, 10 biblioteci județene și municipale și peste 50 de mentori Microsoft România Civile, ediția a 14-a din iunie 2014.. Proiectul a obținut Premiul II pentru Responsabilitate Socială la Gala Societății.
În 2015, proiectul își propune să ajungă la peste 3000 de elevi de liceu și să susțină activitatea și interacțiunea elevilor de liceu cu peste 75 de mentori Microsoft România.

Ce este proiectul:
Opening Opportunities este un proiect de mentorat de carieră în care elevi de liceu au ocazia să discute și să lucreze în grupuri de mentorat online timp de 4 luni cu profesioniști IT din Microsoft România.
În cadrul proiectului sunt organizate și evenimente locale în care elevii au ocazia să afle de la oameni care lucrează in industria IT la Microsoft România ce înseamnă o carieră în IT, care sunt cerințele, pașii, cât de tehnic sau netehnic poți fi, ce abilități și trasee de carieră pot fi cultivate ca să ajungi în această industrie.


Proiectul își propune să completeze informațiile de orientare în carieră pe care elevii le primesc în școală și bibliotecă, cu informații și experiențe profesionale direct de la oamenii care lucrează și performează în industria IT în România. De asemenea, își propune să ajute traseul lor academic cu informații despre activități extracurriculare care le pot dezvolta competențele, cu detalii despre oportunități antreprenoriale și de voluntariat în IT, certificări internaționale IT, informații despre piața muncii în această industrie din România.
Mentoratul de carieră va fi orientat spre antreprenoriat și experiențe în IT, certificare abilități în IT, abilități de prezentare și comunicare publică, abilități necesare pentru un software engineer (extinderea portofoliului de limbi străine cunoscute și pasiune pentru tehnologie), pași recomandați pentru un traseu academic și profesional pentru a lucra în IT în România.

Rolul Bibliotecii
În cadrul acestui program Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu deține rolul de coordonator al evenimentelor locale și al înregistrării elevilor care vor participa la evenimente pe www.openingopportunities.ro. Pe lângă acestea, Biblioteca facilitează activitățile de mentorat, oferind spațiu și calculatoare de lucru pentru sesiunile de trening online, va colecta acordurile parentale de la elevii înscriși în grupurile de mentorat și va oferi suport mentorilor și organizatorilor în a verifica elevi care nu mai răspund în proiect.

Activitățile principale în cadrul proiectului
Mentorat online: după eveniment, elevii vor fi invitați să aplice în grupurile de mentorat create de profesioniștii Microsoft pe platforma www.openingopportunities.ro
Din grupurile de mentorat vor putea face parte până la 5 elevi, care vor lucra timp de 4 luni cu mentori Microsoft să își îndeplinească obiectivele de carieră pe care și le aleg sub coordonarea mentorului.
Pentru a putea fi mentori în program, profesioniștii Microsoft au primit un training în instrumente de mentorat de la specialiști în educație cu experiență și sunt permanent coordonați de oameni cu experiență în proiecte educaționale.
Traininguri online/webinarii publice de carieră: profesioniști în resurse umane de la Microsoft România vor susține prezentări publice despre realizare de CV-uri și scrisori de intenție, abilități solicitate pentru această industrie, specificul locurilor de muncă în industria de IT.
Evenimente finale ale proiectului: în lunile iunie-iulie, Biblioteca va facilita organizarea de evenimente locale. Elevii mentorați în cadrul programului vor primi responsabilitatea de a le organiza și coordona, ca eveniment de absolvire. Mentorii Microsoft vor veni din nou local, iar elevii vor povesti despre experiențele lor.

Cum pot participa elevii de liceu în program:
-         se înscriu pe www.openingopportunities.ro la evenimentul din localitatea lor;
-         participă la evenimentul local;
-         aplică pentru mentorat la unul dintre mentorii locali;
-        dacă sunt acceptați, participă la activitățile grupului de mentorat pe durată a 4 luni (cel puțin 1 activitate cu mentorul pe lună – cel puțin 1 sesiune online de mentorat de 1 oră utilizând platforma www.openingopportunities.ro;
-      participă la trainingurile online/webinariilor susținute de profesioniști în resurse umane;

Informații publice despre proiect:
-          comunitatea de facebook a proiectului: www.facebook.com/OpeningOpportunities
-          materiale video realizate la activitățile proiectului în 2013-2014: https://vimeo.com/openingopportunities/videos

Echipa
Organizator: Asociația TechSoup, www.techsoup.ro
Informații generale despre Asociația TechSoup: www.techsoup.ro/despre-techsoup-romania
2014 Raport anual al Asociației TechSoup: www.annualreport.techsoup.ro
Asociația TechSoup România este dedicată promovării accesului la tehnologie pentru ONG-uri și utilizării tehnologiei de către tineri pentru a-și atinge potențialul. TechSoup România creează resurse gratuite de învățare pentru ONG-uri, faciliteaza accesului ONG-urilor la software legal și profesionist și creează experiențe pentru tineri să învețe cu și despre tehnologie. Asociația TechSoup este parte din rețeaua globală TechSoup Global, prezentă în peste 120 de țări.
Parteneri:
Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, www.anbpr.org.ro
Biblionet România, www.biblionet.ro
Date de contact al managerului de program:
Elena Coman, Director de Programe, Asociația TechSoup Romania
informații despre CV-ul meu: https://ro.linkedin.com/in/elenacoman

Date contact BJ ASTRA Sibiu:
Laura Bucătaru, coordonator local


0269/210551, int. 109; 0724/704806