PER ASPERA AD ASTRA
pe căi anevoioase, spre stele

joi, 14 iulie 2011

Octavian Sărbătoare la Sibiu

Miercuri, 20 iulie 2011, la ora 18:00, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu îl va primi pe dl. Octavian Sărbătoare, scriitorul australian de origine română, cunoscut pentru abordarea inedită și documentată a unui subiect de interes general: tradițiile și personajele remarcabile ale dacilor.

Pentru întâlnirea cu publicul sibian autorul aduce două teme de discuție: Tradiția neamului românesc și Proza inițiatică, conferințe însoțite de prezentare de carte. Titlurile propuse de autor sunt: Pe calea lui Zamolxe (trilogie), Românul s-a născut zamolxian, Viața lui Zamolxe și Evanghelia Dacilor. Acestor volume se adaugă o serie de alte scrieri, rodul cercetării personale din spațiul culturii orientale: Iubire în India, Yoga Sutras, Spirit și iubire în India și Așteptând salvatorul lumii în India.

Octavian Sărbătoare a scris peste 24 de cărți în limba română și 5 volume în limba engleză, dedicându-se studiului aprofundat despre originile neamului românesc, religia primară a acestuia, inițiind și participând la o nouă renaștere: renașterea zamolxiană.
Autorul, așteptat miercuri la Sibiu, dorește să redescopere tainele strămoșilor geto-daci, ascunse ori transfigurate în credințele populare.
Domnul Sărbătoare face un paralelism între spiritualitatea geto-daca și cea indiană, mergând pe un drum bătătorit de maestrul său spiritual, Mircea Eliade, devenind după tiparul eruditului cercetător, un rafinat observator al fenomenului religios și un bun cunoscător al spiritualității indiene.

reConfigurare sau O zi plină de ”mulțumesc”

40 de grade Celsius, aerul arde și face ca lumea pe care o traversez să se distorsioneze și să devină elastică și lipicioasă.

Mașina bibliotecii își face bine treaba și mă duce până la Axente Sever, locul în care biblioteca a fost închisă, cu echipamentul Biblionet cu tot. Dar, viața merge mai departe, așa că iau cele 4 computere și perifericele aferente, scriu rapid procesul verbal și aleg să merg în locuri în care bibliotecile înfloresc, atât de frumos, încât deșteptarea lor la viață influențează benefic viața comunităților în care și-au făcut cuib: Ațel, Nocrich și Tălmaciu.

Sute de kilometri, în zigzag, cu gândul departe, la corespondența care mă așteaptă în biroul de la ASTRA-mamă și la convențiile parteneriale pentru evenimentele de săptămâna viitoare. Aș inventa două ore în plus pe cadranul ceasului. Localitățile prin care trec sunt toate calcificate de soare, încremenite, iar corpul meu își amintește de oboseală. Nu-mi plac bibliotecile închise, iar cele abandonate mă întristează.

Mașina se oprește în fața bibliotecii din Ațel, loc frumos și bun. Din curtea plină cu flori a apărut cu un zâmbet uriaș, Camelia, singura bibliotecară din ținut. Bucuria este sinceră, și-a dorit foarte mult încă un computer pentru CIP-ul ațelean.

Descărcăm cutiile, instalez aparatul: merge, windows-ul se încarcă, iar conexiunea la internet se face instant. În sală, un grup de tineri, îmi studiază fiecare gest. De acest tip îndemânare tehnică, eu însămi sunt surprinsă. Mă ridic din fața computerului și instantaneu un băiat sfios îmi ia locul. Este emoționat. Îl întreb Ce s-a întâmplat, iar el îmi răspunde cu lacrimi în ochi, Încă, nu știu.

Accesează site-ul Admitere 2011 și se caută pe listele nesfârșite ale elevilor intrați la liceu. Nu se găsește, din prima, dar își face timp să-mi spună șoptit: vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, cuvinte ce-mi invadează ființa, cu puterea unui pahar cu apă rece și vie. Nu așteaptă răspuns, se întoarce repede la site-ul oglindă, care îi va da o informație, atât de importantă pentru destinul lui. Îi mulțumesc și eu în gând, și aleg să merg mai departe, spre Nocrich și Tălmaciu, în cealaltă parte a ținutului.

De câte ori ajung în Nocrich, știu că biblioteca este deschisă, iar această garanție îmi este validată și astăzi. Așa cum mă așteptam, curtea e plină de vară, iar biblioteca, de fetițe îmbrăcate în roz. Încă un computer prinde viață și-și deschide prompt interfața.

Discutăm despre posibilitatea dotării cu încă două mese și scaunele aferente, apoi despre două proiecte, dintre care unul sunt sigură că va fi cel mai interesant din întregul program național. Și, salt înainte!

Se lasă seară, dar căldură nu lasă lumea din chingile ei. Nu pot să nu admir anduranța domnul Mitică, șoferul instituției.


Biblioteca din Tălmaciu este plină de copii și prăjituri cu răbarbără. Aici descărcăm 2 computere. Le montez și le conectez la ”sursa” Explorer. În timp ce despleteam cablurile de alimentare, apare, în ușa sălii, un fir de fetiță: Vă aștept de mult, vă mulțumesc că ați venit! De cât de mult mă aștepți o întreb. De foarte de mult, nici nu vă puteți imagina!

Îmi plac poveștile, așa că prind rostul dintre cuvinte și aștept să-și continue discursul din ușa sălii de bibliotecă: cred că vă știu, pentru că am auzit multe lucruri despre dumneavoastră. Mai știu, că parte din cărțile de aici au fost cândva într-o bibliotecă plină de copii de care aveați grijă, la fel ca și câteva din jucăriile care stau printre cărți. Știe multe, fetița-fir-de-păpădie…

Fac câteva poze și plec. Este trecut de ora șapte a serii. Cumpăr din zbor un tort, pentru că acasă mă așteaptă un puști care a reușit să se transforme în licean, dar până acasă redactez automat comunicatul de presă:

În urma închiderii bibliotecii din Axente Sever, Fundația IREX România, la recomandarea Bibliotecii ASTRA Sibiu, a decis repartizarea echipamentului (4 computere) în comunitățile în care biblioteca publică și-a făcut mult mai mult simțită prezența prin activarea CIP (calculatoare cu internet pentru public): Ațel (1), Nocrich (1) și Tălmaciu (2).

De această acțiune s-a ocupat Florinela Anca Vasilescu, bibliotecar - coordonator județean al Programului Biblionet – lumea în biblioteca mea.

Așteptăm vești din bibliotecile desemnate despre noile servicii puse la dispoziția comunității.

Și dincolo de conexiunile invizibile ale internetului, descopăr un alt tip de conexiune, mult mai valoros, în care rețeaua se compune din vise și destine, și care prinde putere prin munca bibliotecarilor. Același flux mă face să rezist într-un sistem neprietenos. La urma urmei, a fi bibliotecar în ziua de azi nu mai reprezintă doar o meserie sau doar un rol profesional, ci o provocare autentică și dramatică în slujba Cuvântului, pentru care merită să lupți.

vineri, 8 iulie 2011

Călătorii posibile : Invitație pe un ghețar!

Vă invităm duminică, 10 iulie 2011, la ora 17, în Sala de Lectură a Bibliotecii ASTRA Sibiu (et. V, corp B) să vizionați un interesant film din ciclul ”La extremele Terrei”, prezentat și realizat de Annelise Possberg.

Filmul ne va purta spre ghețarii îndepărtați ai Antarticii, o locație inedită și poate visată de mulți dintre sibieni, acum la mijlocul lunii lui cuptor.

Temerara exploratore, Annelise Possberg (Tischler) este sibiancă, a urmat cursurile Cole­giului Brukenthal şi cele ale Facultăţii de Litere a Universităţii "Lucian Blaga". Este licenţiată și a Universităţii din Passau, specialitatea Economie şi Afaceri Internaţionale, dar ceea ce o reprezintă cel mai mult este spiritul de aventură și pasiunea pentru artele vizuale.

Un eveniment propus de Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor / secțiunea Sibiu / SKV, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.






Cu ASTRA spre astre: Zodiacul circadian

Vineri, 8 iulie 2011, în foaierul Bibliotecii ASTRA, va avea loc lansarea cărții Zodiacul circadian: inițiere în astrologia stelelor fixe. Volumul reprezintă o abordare complexă a astrologiei, din perspectiva stelelor fixe, indicatori mult mai sensibili în descrierea personalității, destinului și evenimentelor din viața unui om sau al unei comunități.

Cartea va fi prezentată , vineri, la ora 13, urmând ca ulterior, să se organizeze un atelier practic de astrologie, cu începere de la ora 18:00, ocazie cu care autorul-astrolog Cosmin Tomescu va face analize astrologice personalizate pentru cei prezenți, în registru gratuit.

Invitat special, astrologul Maria Sârbu, membru ASAE București.