40 de grade Celsius, aerul arde și face ca lumea pe care o traversez să se distorsioneze și să devină elastică și lipicioasă.
Mașina bibliotecii își face bine treaba și mă duce până la Axente Sever, locul în care biblioteca a fost închisă, cu echipamentul Biblionet cu tot. Dar, viața merge mai departe, așa că iau cele 4 computere și perifericele aferente, scriu rapid procesul verbal și aleg să merg în locuri în care bibliotecile înfloresc, atât de frumos, încât deșteptarea lor la viață influențează benefic viața comunităților în care și-au făcut cuib: Ațel, Nocrich și Tălmaciu.
Sute de kilometri, în zigzag, cu gândul departe, la corespondența care mă așteaptă în biroul de la ASTRA-mamă și la convențiile parteneriale pentru evenimentele de săptămâna viitoare. Aș inventa două ore în plus pe cadranul ceasului. Localitățile prin care trec sunt toate calcificate de soare, încremenite, iar corpul meu își amintește de oboseală. Nu-mi plac bibliotecile închise, iar cele abandonate mă întristează.
Mașina se oprește în fața bibliotecii din Ațel, loc frumos și bun. Din curtea plină cu flori a apărut cu un zâmbet uriaș, Camelia, singura bibliotecară din ținut. Bucuria este sinceră, și-a dorit foarte mult încă un computer pentru CIP-ul ațelean.
Descărcăm cutiile, instalez aparatul: merge, windows-ul se încarcă, iar conexiunea la internet se face instant. În sală, un grup de tineri, îmi studiază fiecare gest. De acest tip îndemânare tehnică, eu însămi sunt surprinsă. Mă ridic din fața computerului și instantaneu un băiat sfios îmi ia locul. Este emoționat. Îl întreb Ce s-a întâmplat, iar el îmi răspunde cu lacrimi în ochi, Încă, nu știu.
Accesează site-ul Admitere 2011 și se caută pe listele nesfârșite ale elevilor intrați la liceu. Nu se găsește, din prima, dar își face timp să-mi spună șoptit: vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, cuvinte ce-mi invadează ființa, cu puterea unui pahar cu apă rece și vie. Nu așteaptă răspuns, se întoarce repede la site-ul oglindă, care îi va da o informație, atât de importantă pentru destinul lui. Îi mulțumesc și eu în gând, și aleg să merg mai departe, spre Nocrich și Tălmaciu, în cealaltă parte a ținutului.
De câte ori ajung în Nocrich, știu că biblioteca este deschisă, iar această garanție îmi este validată și astăzi. Așa cum mă așteptam, curtea e plină de vară, iar biblioteca, de fetițe îmbrăcate în roz. Încă un computer prinde viață și-și deschide prompt interfața.
Discutăm despre posibilitatea dotării cu încă două mese și scaunele aferente, apoi despre două proiecte, dintre care unul sunt sigură că va fi cel mai interesant din întregul program național. Și, salt înainte!
Se lasă seară, dar căldură nu lasă lumea din chingile ei. Nu pot să nu admir anduranța domnul Mitică, șoferul instituției.
Biblioteca din Tălmaciu este plină de copii și prăjituri cu răbarbără. Aici descărcăm 2 computere. Le montez și le conectez la ”sursa” Explorer. În timp ce despleteam cablurile de alimentare, apare, în ușa sălii, un fir de fetiță: Vă aștept de mult, vă mulțumesc că ați venit! De cât de mult mă aștepți o întreb. De foarte de mult, nici nu vă puteți imagina!
Îmi plac poveștile, așa că prind rostul dintre cuvinte și aștept să-și continue discursul din ușa sălii de bibliotecă: cred că vă știu, pentru că am auzit multe lucruri despre dumneavoastră. Mai știu, că parte din cărțile de aici au fost cândva într-o bibliotecă plină de copii de care aveați grijă, la fel ca și câteva din jucăriile care stau printre cărți. Știe multe, fetița-fir-de-păpădie…
Fac câteva poze și plec. Este trecut de ora șapte a serii. Cumpăr din zbor un tort, pentru că acasă mă așteaptă un puști care a reușit să se transforme în licean, dar până acasă redactez automat comunicatul de presă:
În urma închiderii bibliotecii din Axente Sever, Fundația IREX România, la recomandarea Bibliotecii ASTRA Sibiu, a decis repartizarea echipamentului (4 computere) în comunitățile în care biblioteca publică și-a făcut mult mai mult simțită prezența prin activarea CIP (calculatoare cu internet pentru public): Ațel (1), Nocrich (1) și Tălmaciu (2).
De această acțiune s-a ocupat Florinela Anca Vasilescu, bibliotecar - coordonator județean al Programului Biblionet – lumea în biblioteca mea.
Așteptăm vești din bibliotecile desemnate despre noile servicii puse la dispoziția comunității.
Și dincolo de conexiunile invizibile ale internetului, descopăr un alt tip de conexiune, mult mai valoros, în care rețeaua se compune din vise și destine, și care prinde putere prin munca bibliotecarilor. Același flux mă face să rezist într-un sistem neprietenos. La urma urmei, a fi bibliotecar în ziua de azi nu mai reprezintă doar o meserie sau doar un rol profesional, ci o provocare autentică și dramatică în slujba Cuvântului, pentru care merită să lupți.
